O foaie alba…Mi-am zis mie ca aici voi scrie intamplari din viata vazute cu compasiune. Cum se simte compasiunea in aceasta poveste?
M-am inconjurat de animale de casa. M-am exprimat ca o fiinta iubitoare si grijulie, chiar foarte grijulie catre orice fiinta vie imi apare in cale. Cu pretextul bunatatii. Ca sa fiu buna in ochii mei. Ca si ceilalti sa ma considere “buna”.
Apoi una dintre animalele de casa, pisicuta Xerox, a disparut. Fara preaviz. Intr-o duminica dimineata a plecat la plimbare si pana azi, marti, nu s-a mai intors.
Fiinta “buna” din mine si-a facut griji, a suferit, s-a perpelit si a spus si altora de necazul ei. Si-a dorit sa sufere si sa sufere si ceilalti din pricina pierderii pisicii. Fiinta “buna” sufera si vrea sa ii vada si pe ceilalti suferind. Aceeasi fiinta “buna” care ii copleseste pe barbat, pe copii, pe pisici cu grija si “oferte irezistibile”.
Nu stiu ce s-a petrecut cu Pisica Xerox. Stiu doar ce gandeste mintea mea. Stiu ce aleg sa cred. Stiu despre perceptia mea data de ceea ce aleg sa simt si sa cred.
Exista si posibilitatea sa-i fie chiar mai bine. Sa aiba un alt om iubitor grija de ea.
Asta insa imi vine greu sa cred… M-am inconjurat de imagini ale oamenilor cruzi, care fac rau intentionat animalelor. Asta ar insemna o schimbare a credintelor mele.
Mai e o piedica in calea posibilitatii sa ii fie chiar mai bine: ideea mea ca eu sunt singura si deosebita ingrijitoare. Nimeni nu mai e ca mine…Ceea ce e adevarat…Insa nu exclude ca si altcineva, in felul sau unic, sa fie grijuliu si iubitor. Setea mea imensa de iubire, de atentie, cere exclusivitate.
“Doar eu pot sa am grija de tine!”
“Doar eu stiu cum sa te iubesc.”
“Doar pe mine ma ai!”
Iubire meschina si care ingradeste fiinta iubita. Iubire care, intr-un mod parsiv, fura libertatea celui iubit. Iubire minuscula, care palpaie timid, aproape sa se stinga.
Trag aer adanc in piept. Expir lung. Ceea ce imi voi recunoaste acum e profund si greu, in acelasi timp.
Viata Este.
Fiintele dragi sunt si ele.
Dincolo de bunele mele intentii, de vointa mea. Fiecare dintre noi suntem cat suntem si traim impreuna, in diverse context de viata, o vreme.
Nimic din ceea ce e aici pe Pamant nu pot controla…nu pot forta…
Viata e dincolo de controlul Riei.
Viata e dincoace de controlul Riei.
Viata isi curge rostul si Ria are dreptul sa aleaga ce simte si ce crede in privinta vietii. Ria are dreptul sa simta in corpul sau ce trezeste viata asa zis exterioara in viata interioara.
Azi pisicuta nu e aici…Ce simte Ria in privinta asta? Cum primeste Ria libertatea de a fi si apoi de a nu mai fi in existenta corporala de pe Pamant?
Aci suntem…Aci nu mai suntem…
Cine e Ria azi?
Expir lung, fara efort, tihnit…
Si permit ca Ria sa se desumfle de ego si pretentii…Ma eliberez de ideea ca reusita inseamna sa pastrez aceste forme de viata cunoscute mie, asa cum sunt, cat mai mult timp.
Imbratisez libertatea de a fi
si apoi de a nu mai fi
intr-o forma de viata cunoscuta mie, pe Pamant.